de Dănuț CIOBANU
Spitalul din orașul Negrești nu se va mai deschide niciodată. Președintele CJ Vaslui, Dumitru Buzatu, susține că toate promisiunile privind redeschiderea unității de sănătate sunt nefondate. Cu toate acestea, Primăria Negrești a inițiat la finalul anului trecut demersurile necesare în vederea redeschiderii spitalului orășenesc. Este vorba despre o secție de ginecologie, una de pediatrie, interne și paleație. În tot acest timp, clădirea este în conservare și se degradează de la un an la altul.
Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a spus că Spitalul Negrești nu se va mai deschide niciodată. Chiar dacă au fost promisiuni privind redeschiderea acestei unități de sănătate, acest lucru nu mai este posibil.
„Vă mai amintiți că se înghesuiau unii să declare că vor deschide spitalul din Negrești. Nu știu ce au avut acei oameni în vedere. Nici acum nu au un răspuns. Dar nu știu ca cetățenii să ceară un răspuns: spuneți de ce nu se deschide spitalul?! Eu știu de ce nu se deschide, pentru că nu e posibil să se deschidă acel spital. Odată ce l-au închis, la revedere! Însă nu pe mine trebuie să mă culpabilizeze, pentru că nu noi l-am închis, ci cei care sunt acum la putere, într-un alt exercițiu au închis acest spital”, a precizat Dumitru Buzatu.
La finalul anului trecut, Primăria Negrești a inițiat demersurile necesare în vederea redeschiderii spitalului orășenesc. În prezent, clădirea este în conservare și se degradează de la un an la altul și, tocmai de aceea, lucrările de reabilitare și modernizare a unității de sănătate trebuie să demareze cât mai rapid.
Cristi Rusu, primarul orașului Negrești, a avut o întâlnire de lucru cu reprezentanții Companiei Naționale de Investiții, în vederea implementării unui proiect de reabilitare, modernizare și dotare a Spitalului Orășenesc Negrești. Unitatea de sănătate deservea orașul Negrești și alte nouă comune din jurul centrului urban și, tocmai de aceea, era foarte importantă pentru întreaga zonă.
”Clădirea este acum în conservare, însă toate aceste locații se degradează constant. Avem susținerea Ministerului Sănătății de a redeschide spitalul și să facem câteva secții medicale. Este vorba despre o secție de ginecologie, una de pediatrie, interne și paleație”, spunea Cristi Rusu.
CJ Vaslui a intenționat transformarea fostului spital din orașul Negrești într-un cămin de bătrâni. În data de 23 ianuarie 2019, CJ Vaslui a transmis o cerere Primăriei Negrești prin care solicită trecerea fostei unități spitalicești din domeniul public al UAT-ului, în domeniul public al județului. Motivul care a stat la baza solicitării de preluare în administrare a fostului spital a fost amenajarea în respectivele clădiri a unui serviciu social dedicat persoanelor vârstnice. La Negrești urmau să fie transferați 50 de bătrâni de la căminul social de la Huși, care nu mai corespunde normelor de securitate la incendiu. Însă, Consiliul Local Negrești nu au fost de acord cu inițiativa CJ-ului.