Piața terenurilor agricole din județul Vaslui, invadată de sute de oferte de vânzare
Proprietarii din județul Vaslui continuă să scoată la vânzare suprafețe mari de terenuri agricole situate în extravilan. În primele șapte luni ale acestui an, au fost înregistrate la Direcția Județeană pentru Agricultură (DAJ) Vaslui nu mai puțin de 1.093 dosare. Documentațiile vizează o suprafață totală scoasă la vânzare de 918 hectare. După verificarea dosarelor din punctul de vedere al îndeplinirii cerințelor legale, DAJ Vaslui a emis 267 de avize finale.
Aurel Ghineț, director adjunct al DAJ Vaslui, a precizat că după emiterea avizelor finale, vânzătorii de terenuri pot merge la un notar public în vederea încheierii contractelor de vânzare – cumpărare în formă autentică.
„Nu este o anumită zonă din care provin mai multe oferte. De regulă, din tot județul se depun oferte pentru tranzacționarea de terenuri”, a explicat Aurel Ghineț.
Anul trecut, la DAJ Vaslui s-au primit, verificat și înregistrat 2.158 dosare, pentru tranzacționarea terenurilor agricole extravilane. Ofertele de vânzare în extravilan însumează o suprafață de teren de aproximativ 1.706 hectare.
În urma analizării documentațiilor depuse de proprietarii de pământ, DAJ Vaslui a emis 481 avize finale și un aviz negativ. De asemenea, primăriile au emis 1.142 de adeverințe pentru libera vânzare a terenurilor respective.
Numărul mare de tranzacții cu terenuri agricole se înregistrează după ce, în anii trecuți, proprietarii vasluieni au lansat pe piață un număr foarte mare de oferte de vânzare. Spre exemplu, în cursul anului 2018, proprietarii de pământ din județul Vaslui au formulat 3.210 oferte de vânzare, pentru o suprafață totală de 2.900 hectare de teren agricol extravilan. În cursul anului 2017, s-au înregistrat 2.576 cereri de oferte de vânzarea pentru 2.657 hectare.
(Dănuț CIOBANU)