Local

Femeie salvată de pompieri după ce a suferit un atac cerebral!

O bârlădeancă în vârstă de 62 de ani care tocmai suferise un accident vascular cerebral, a fost salvată in extremis de un echipaj al Detașamentului de pompieri din localitate. Evenimentul s-a produs în cursul zilei de luni, 20 septembrie, pompierii fiind alertați de către fiul victimei. Omul era îngrijorat că mama sa nu răspundea la telefon și îi era teamă să nu fi pățit ceva. Bătrâna locuiește pe strada Vărăriei, într-un apartament situat la etajul IV al unui bloc.

”Detașamentul de pompieri Bârlad a intervenit cu o autospecială cu modul pentru deblocare/descarcerare și un echipaj specializat pentru deblocare ușă și asistență medicală. La fața locului a fost deplasată și o ambulanță aparținând SAJ Vaslui, Substația Bârlad. După sosirea la locul intervenției, pompierii au procedat la deblocarea ușii și pătrunderea în apartament. În interior, în baie a fost găsită căzută pe podea o femeie în vârstă de 62 ani. Persoana era conștientă dar avea semne vizibile că suferise un atac vascular cerebral. Victima a fost evaluată și asistată de salvatorii pompieri, după care a fost transportată și predată echipajului de pe ambulanța SAJ Vaslui”.
Ulterior, femeia a fost internată la Spitalul municipal de urgență ”Elena Beldiman” din Bârlad.

Related Articles

Back to top button