AdministratieLocal

Ministerul Dezvoltării va aloca fonduri suplimentare pentru modernizarea DJ 244 K Tanacu-Oltenești

Consiliul Județean (CJ) Vaslui a aprobat într-o ședință de îndată devizul general pentru lucrările rest de executat și indicatorii tehnico-economici actualizați ai obiectivului de investiții „Reabilitare și modernizare drum județean DJ 244K : DN 24 (Muntenii de Sus) – Tanacu – Bălțați –Crăsnășeni – Leoști – Vinețești – Oltenești – Zgura, L=7,650 km, județul Vaslui”.

Ministerul Dezvoltării a informat CJ Vaslui că se dă posibilitatea beneficiarilor Prgramului Național de Dezvoltare Locală etapa a II-a de a transmite o solicitare de finanțare pentru obiectivele de investiții pentru care sumele alocate de la bugetul de stat nu sunt suficiente în vederea finalizării.

Solicitarea va sta la baza încheierii de acte adiționale la contractele în derulare pentru suplimentarea sumelor alocate, în limita creditelor de angajament aprobate Ministerului Dezvoltării.

Reabilitarea și modernizarea drumului județean DJ 244 K va contribui la îmbunătățirea condițiilor de trai și accesibilitate către această zonă pe viitor, precum și crearea unei infrastructuri necesare dezvoltării activităților din zonă și înlesnirea accesului mijloacelor de transport public de persoane și de intervenție în caz de urgență.

Finanţarea investiţiei se va face din bugetul local al județului Vaslui și din bugetul de stat , după cum urmează: buget de stat: 13.734.198,38 lei; bugetul Local 1.291.320,86 lei.

(Dănuț CIOBANU)

Related Articles

Back to top button