National

 Pandemia a afectat vizibil bunăstarea mintală a copiilor şi adolescenţilor pe plan global. Distanțarea socială, restricțiile, activitățile care s-au mutat în online, toate acestea i-au făcut pe oameni, dar în special pe cei mai tineri, care au ajuns să sufere de anxietate.

Potrivit UNICEF, la nivel mondial, „mai mult de un adolescent din şapte cu vârste cuprinse între 10 şi 19 ani trăieşte cu o tulburare mintală diagnosticată şi aproape 46.000 de adolescenţi se sinucid în fiecare an, ceea ce constituie una dintre principalele cinci cauze de deces pentru această categorie de vârstă”.

Din nefericire, mai puțin de 2% din  bugetele publice alocate sănătăţii sunt destinate domeniului sănătăţii mintale pe plan global.

„Perturbarea activităţilor cotidiene, a educaţiei, a activităţilor recreative, precum şi preocupările legate de veniturile şi sănătatea familiei au generat în rândul multor tineri un sentiment de teamă, de furie şi de îngrijorare privind viitorul”, a mai declarat UNICEF.

Related Articles

Back to top button