National

S-a lansat în sfârșit programul care oferă mentorat în tehnologie elevilor din România!

Ce veste bună! Elevii din clasele VII-X pot să beneficieze de mentorat pentru o carieră în tehnologie chiar din partea celor care profesează în domeniu! Vor avea parte de cursuri care mai de care mai interesante, de la inteligență artificială până la experiența userului pentru jocurile video.

Beneficiile aduse de cursurile Google pentru elevi

Seria de traininguri online Mind the Gap este inițiată de Google în România în parteneriat cu Asociația Adfaber. Oferă gratuit elevilor din clasele VII-X cursuri, apoi un program de mentorat pentru cei mai motivați dintre participanți. Programul își propune să promoveze egalitatea de gen în școli și astfel să încurajeze un număr mai mare de eleve să urmeze o carieră în domeniul tehnologiei.

Programul sparge stereotipurile programării și demonstrează că o carieră în IT înseamnă mult mai mult decât scrierea liniilor de cod. 

Trainingurile din program se vor desfășura într-o serie de sesiuni/traininguri online, live și ulterior, o sesiune de mentorat pentru elevii implicați. Trainerii sunt voluntari, angajați Google care lucrează în birourile din Europa sau America și vor susține sesiunile în limba română.

Trainerii Mind The Gap așteaptă entuziasmați elevii ca să le prezinte cum arată viața la Google, să le povestească și să le ofere trucuri din domeniul tehnologiei știute de puțini și să le ofere și diplome ce le vor fi de mare ajutor

Cine nu ar vrea să afle ce se întâmpla în spatele gigantului Google sau să primească sfaturi de la oameni care aduc educația mai aproape de tehnologie? Elevii pot spune acum că au cu adevărat parte de un program ce le va îmbogății CV-ul și cunoștințele!

Cursurile care clădesc viitorul elevilor interesați de tehnologie

Oamenii care contribuie la dezvoltarea uneltelor Google, folosite poate chiar și de tine zi de zi, alături de Alin Chiriac, fondatorul CEO Adfaber.org, vor prezenta elevilor secretele tehnologiei în cadrul unor traininguri de neuitat. Cursurile din cadrul programului Mind the Gap sunt: 

  • inteligență artificială,
  • design al experienței utilizatorului / interfețelor grafice, 
  • experiența userului pentru jocurile video,
  • programare,
  • tehnologii Cloud,
  • managementul timpului și proiectelor cu ajutorul instrumentelor IT,
  • sfaturi pentru carieră,
  • viața la Google,
  • cum să devii un cercetător în IT.

Pentru a învăța o bună parte din informațiile prezentate în cadrul trainingurilor, mulți adulți sunt nevoiți să investească timp și bani pentru a putea urma o carieră în cele mai căutate domenii. Acum elevii au șansa să le urmeze gratuit, încă de pe băncile școlii și primesc și diplomă de participare!

Iată cum se pot înscrie elevii la cursurile online

Elevii din clasele VII-X se pot înscrie în programul Mind the Gap doar cu ajutorul profesorilor sau părinților.  Înscrierile se fac de profesori sau părinți prin acest formular, până la data de 14 Noiembrie 2021. Adfaber și Google încurajează participarea la acest program, care poate fi startul unei povești frumoase din lumea tehnologiei. 

 

 

Related Articles

Back to top button