National

Accident cu șapte victime, după ce un microbuz a intrat într-un stâlp de electricitate

Zi tristă pentru mai mulți români care au fost implicați într-un accident puternic în această dimineață, la Giurgiu. Un microbuz în care se aflau șapte persoane a intrat într-un stâlp de electricitate de pe marginea șoselei, în urma accidentului șase bărbați fiind transportați la spital, transmite ISU Giurgiu.

„La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Giurgiu, cu o autospecială de stingere, dotată cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și cinci ambulanțe SAJ. Microbuzul a fost găsit de pompieri în afara părții carosabile, unde a lovit un stâlp de electricitate. Șase bărbați, cu vârste cuprinse între 21-56 de ani, au avut nevoie de îngrijiri medicale și au fost transportați la UPU Giurgiu. Pompierii au asigurat măsurile PSI.”, arată sursa citată.

Related Articles

Back to top button