National

Guvernul interimar a alocat 30 de milioane de lei din fondul de rezervă pentru serviciul de ambulanță

Pentru a da o mână de ajutor unui sistem care se sufocă, Guvernul interimar a alocat 30 de milioane de lei din fondul de rezervă pentru serviciul de ambulanță, banii urmând să fie folosiți pentru echipamente de protecție, medicamente, carburanți, piese de schimb.

„Documentul prevede suplimentarea bugetului Ministerului Sănătății cu suma de 30 milioane de lei pentru continuarea activităților derulate de către serviciile de ambulanță pentru gestionarea cazurilor care reprezintă o urgență medicală, determinate de infectarea cu virusul SARS-Cov-2, dar și generate de alte cauze medicale.

Sumele primite vor fi utilizate pentru asigurarea echipamentelor de protecție specifice (combinezoane, halate, măști, dezinfectanți, s.a.) pentru personalul operativ, asigurarea necesarului de medicamente și în special a oxigenului medicinal, care înregistrează în aceasta perioadă o creștere masivă ca urmare a administrării de oxigen la pacienți, pentru cheltuieli generate de consumul de carburanți și asigurările pentru ambulanțele utilizate, dar și pentru achiziția necesarului de piese de schimb și reparații a autospecialelor de intervenție”, precizează Ministerul Sănătății într-un comunicat de presă.

Related Articles

Back to top button