AdministratieInvatamantLocal
Peste două săptămâni Bârladul va avea o nouă creșă!
Una dintre cele mai importante investiții în învățământul bârlădean din ultimii ani – noua creșă de pe strada Mircea cel Bătrân – este foarte să-și descidă porțile. Edilii bârlădeni au anunțat că lucrările la acest obiectiv sunt foarte aproape de final, astfel încât se speră ca în maxim două săptămâni să se facă recepția lucrării. Constructorul a informat conducerea Primării Bârlad că lucrările la acest proiect sunt realizate în proporție de 95%.
„Până în acest moment lucrările s-au desfășurat într-un ritm foarte bun. E drept, și vremea ne-a ajutat, iar acum, după cum se poate vedea, șantierul este aproape de a se încheia. Prin urmare, poate chiar în preajma Zilei Naționale, zona de sud-est a municipiului (respectiv cartierele Mihai Eminescu și Deal II) aflate într-o continuă dezvoltare, vor avea o nouă creșă cu trei grupe. Este ceea mai mare și modernă din Bârlad, la acest moment. Dar, așa cum am mai spus, avem în vedere să mai ridicăm încă una, în cel mai nou cartier al orașului, respectiv Alexandru cel Bun, unde deja am dat primele loturi de casă”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Reamintim că valoarea toatală a proiectului creșei de pe strada Mircea cel Bătrân este de 2,6 milioane lei, din care peste 2 milioane lei au fost atrași prin Programul Național de Dezvoltare Locală (PNDL). Termenul de execuție a lucrărilor a fost de 12 luni.