Specialiștii ne anunță că nu vom mai avea nicio iarnă, fără o nouă doză de vaccin anti-Covid
Se pare că nu va exista niciodată o schemă completă de vaccinare împotriva coronavirus. Vaccinul anti-Covid va deveni la fel de normal ca cel antigripal, după cum reiese din cele mai recente atenționări transmise de specialiștii din Sănătate. Amanda Pritchard, șefa NHS (Serviciul Naţional de Sănătate Anglia) arată că instituția pe care o conduce pregătește deja planurile, pentru cazul în care i se va cere să livreze o campanie anuală de vaccinare.
Campania anuală de vaccinare va fi similară cu programul anual de vaccin împotriva gripei de iarnă.
„Am avut ieri cel mai recent sfat de la JCVI cu privire la extinderea (rapelurilor) la persoanele de peste 40 de ani, precum și a administrării a doua doze tinerilor de 16 și 17 ani , și cred că ne putem aștepta la noi extinderi în viitor. Ne gândim deja la cum putem face vaccinuri de rapel anual, dacă sunt necesare”, a declarat Pritchard, într-un discurs la conferința anuală a furnizorilor NHS.
Ideea unei campanii anuale de vaccinare este susținută și de profesorul Mike Tildesley, membru al grupului Scientific Pandemic Influenza Modeling (Spi-M), care a anunțat că vaccinările repetate ar putea fi oferite „în anii următori” pentru a menține Covid-19 la distanță.