Masca de protecție are o eficiență de 53% împotriva COVID-19
În caz că v-ați săturat să purtați nonstop măștile de protecție, trebuie să aveți în vedere faptul că aceste măști sunt cea mai eficientă măsură de sănătate publică până în prezent, potrivit unui studiu global care a analizat 30 de lucrări științifice pe această temă.
Autorii precizează că distanțarea fizică (reducere cu 25% a incidenței) și spălarea mâinilor (reducere cu 53%) sunt, de asemenea, măsuri eficiente pentru a reduce răspândirea Covid-19.
Un studiu global, publicat joi, 18 noiembrie, în British Medical Journal și realizat de epidemiologi și specialiști în sănătate publică, indică faptul că masca reduce incidența virusului cu 53%.
Aceste rezultate subliniază necesitatea de a continua purtarea măștii și de a aplica gesturi de barieră. Pentru a le obține, echipa științifică a pus în comun și a analizat treizeci de studii efectuate în întreaga lume asupra diferitelor mijloace adoptate pentru a frâna pandemia.