National

Cushman & Wakefield Echinox își extinde echipa prin recrutarea Cristinei Lupașcu în poziția de Director PR & Research

Cushman & Wakefield Echinox își consolidează echipa de marketing și research prin recrutarea Cristinei Lupașcu, specialist cu o experiență de aproape 20 de ani în piața media și în sectorul imobiliar, în poziția de Director PR & Research.

Cristina Lupașcu are o experiență de aproape 14 ani în media, din care cea mai mare parte în cadrul agenției de presă Mediafax, acoperind în special zona de real estate, iar în ultimii șase ani a coordonat activitatea de Marketing și PR a JLL.

În cadrul Cushman & Wakefield Echinox, Cristina va sprijini atât activitatea departamentului de marketing și PR, cât și departamentul de Research.

 

Cristina Lupașcu, Director PR & Research: „Identificarea celor mai proaspete și mai relevante informații din sectorul imobiliar și transformarea acestora în ştiri sau în analize de piață sunt pasiuni pe care le-am descoperit încă din perioada în care am lucrat ca jurnalist. Cushman & Wakefield Echinox mi-a oferit posibilitatea de a-mi cultiva în continuare aceste pasiuni, alături de una dintre cele mai experimentate echipe de pe piața de consultanță imobiliară din România.”

Oana Iliescu, Managing Director, Cushman & Wakefield Echinox: „Anul 2021 a fost un an cu rezultate foarte bune pentru compania noastră. Suntem încântați că am atras în echipă un profesionist de talia Cristinei și avem încredere că împreună cu ea în acest dublu rol vom rafina analizele de piață pe care le realizăm și vom genera valoare adaugată atât pentru clienții noștri, cât și pentru piața de consultanță imobiliară.”

Cushman & Wakefield Echinox, afiliatul exclusiv al Cushman & Wakefield în România, deținut și operat independent, cuprinde o echipă de peste 80 de profesioniști și colaboratori ce oferă o gamă completă de servicii de consultanţă imobiliară investitorilor, dezvoltatorilor, proprietarilor și chiriașilor. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cwechinox.com.

Cushman & Wakefield, unul dintre liderii globali în domeniul serviciilor imobiliare comerciale, cu 50.000 de angajați în 60 de țări, ajută chiriașii, proprietarii și investitorii în optimizarea valorii activelor. Cu venituri de 7,8 miliarde de dolari, serviciile principale ale companiei sunt: consultanță în gestionarea activelor şi investițiilor, piețe de capital, închirieri, administrarea proprietăților, reprezentarea chiriașilor, management de proiect, evaluare, design şi proiectare. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul companiei www.cushmanwakefield.com.

 

Related Articles

Back to top button