National

Cazul copilului electrocutat pe un vagon de tren: Salvați Copiii România a dotat singura Unitate Funcțională de Arşi de uz pediatric din regiunea Moldovei, pentru ca băiatul să poată fi tratat corespunzător

Băiatul în vârstă de 15 ani care s-a electrocutat, la mijlocul lunii octombrie, după ce s-a urcat pe un vagon de tren şi care a suferit arsuri de 80% din suprafaţa corpului, a putut fi tratat cu aparatură performantă, după ce Organizația Salvați Copiii România a donat Spitalului de Copii „Sf. Maria” din Iași, unde copilul este internat, un sistem MEEK expandare grefe piele, în valoare de 16.500 euro.

 Prin programul de dotare a secțiilor de pediatrie și a maternităților din întreaga țară, Salvați Copiii România a dotat până în prezent 102 unități medicale, cu o investiție totală de  peste 6.800.000 euro.

 Secția de Chirurgie Plastică Microchirurgie Reconstructivă şi Unitate Funcţională de Arşi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii” Sf. Maria” Iaşi, coordonată de Dr. Sidonia Susanu, este singura care deservește întreaga regiune a Moldovei.

Cu cât ai un echipament performant, cu atât şansele de a acoperi arsura sunt mai mari. Echipamentul primit de la Salvați Copiii îi acordă acestui pacient o şansă reală la supravieţuire”, a precizat Alina Belu, managerul Spitalului de Copii „Sf. Maria”.

 

Medicii din Secția ieșeană tratează aici un număr foarte mare de patologii și efectuează intervenții complexe, printre care:

  • intervenţii efectuate în regim de urgenţă majoră (în echipă multidisciplinară chirurgie plastică, ortopedie pediatrică, neurochirurgie, etc.) pentru pacientul politraumatizat,
  • replantări de membre amputate, devascularizate, de reconstrucţie a pierderilor de substanţă rezultate ca urmare a unor traumatisme, tumori sau malformaţii,
  • intervenţii de chirurgie reconstructivă adresate malformatiilor congenitale complexe ale feţei şi ale membrelor.

 

Anual, sunt tratați în medie 250 de copii arşi cu vîrste cuprinse între 3 luni şi 18 ani, cu arsuri cu suprafaţă cutanată între 10% si 70% şi profunzime gradele I-III (toată grosimea), rata de vindecare fiind de peste 98%.

Perioada medie de spitalizare este de 17 zile, majoritatea pacienţilor arşi (peste 75%) provenind din mediul rural şi din familii defavorizate social.

De asemenea, în cadrul Unităţii Funcţionale de Arşi sunt trataţi şi pacienţi cu afecţiuni cutanate deosebit de grave precum: sindromul de necroză epitelială toxică, aplazia cutanată congenitală, epidermoliza buloasă, înregistrându-se reale succese terapeutice.

 

„De mai bine de un deceniu, Dreamstime participă activ și se implică direct sau cu sprijin financiar în diverse campanii legate de sănătate, egalitate de șanse și drepturi, mediu, schimbări climatice și socio-economice, din dorința de a aduce o schimbare în bine în viața comunităților la nivel local și internațional. Suntem entuziasmați de această colaborare cu Salvați Copiii și sperăm ca prin contribuția noastră, copiii din zona Moldovei să beneficieze de îngrijiri de calitate, acum cu aparatură de ultimă generație”, a declarat Carmen Pietraru, PR & Content manager la compania Dreamstime, cu sprijinul căreia a fost posibilă dotarea.

 

ZID PENTRU SPITALE, cu 20% din impozitul pe profit

Pentru a putea interveni cât mai prompt în cazurile pediatrice, Secția de Chirurgie Plastică Microchirurgie Reconstructivă şi Unitate Funcţională de Arşi din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii ”Sf. Maria” Iaşi, mai are nevoie de:

  1. Masă de operație – 25.000 Euro
  2. Sistem de încălzit pacientul intraoperator – 7.000 Euro
  3. Electrocauter – 20.000 Euro
  4. Aspirator chirurgical – 2.000 Euro
  5. Monitor de funcţii vitale – 5.000 Euro
  6. Instrumentar necesar pentru traumatismele severe de braţ şi antebraţ – 11.000 Euro
  7. Truse instrumentar chirurgie reconstructivă – 9.500 Euro
  8. Targă transport pacienţi – 1.200 Euro
  9. Dispozitiv sterilizare pardoseli cu abur – 3.000 Euro
  10. Nebulizator pentru sterilizarea aeromicroflorei – 7.000 Euro.

 

Companiile care vor să se implice în dotarea secțiilor de pediatrie și a maternităților pot trimite contractul de sponsorizare în baza căruia redirecţionează 20%  din impozitul pe profit la adresa sustinator@salvaticopiii.ro. Contractul poate fi descărcat de pe site-ul Organizației Salvați Copiii, de aici: https://www.salvaticopiii.ro/implica-te/companii/directioneaza-20-din-impozitul-pe-profit

Contact Salvați Copiii România: Ștefania Mircea, Coordonator program, stefania.mircea@salvaticopiii.ro , 0745.375.148.

 

Despre Organizaţia Salvaţi Copiii:

De 31 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societate și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili, și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului.

Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizaţie independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri şi desfăşoară programe în peste 120 de ţări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obţine progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați și producerea schimbărilor imediate și de durată în viaţa acestora. Peste 2.570.000 de copii au fost implicați în programele și campaniile Organizației Salvați Copiii.

 

Despre Dreamstime

 Dreamstime, fondată în România, este cea mai mare comunitate de fotografie stock din lume, număra peste 40 de milioane de utilizatori, 840,000 de fotografi și artiști și găzduiește peste 175 de milioane de fotografii, clipuri și fisiere audio comerciale si editoriale.

Din 2010, Dreamstime a inițiat o serie de proiecte de implicare și responsabilitate corporate la nivel internațional iar în primăvara anului 2021, s-a alăturat organizației Salvați Copiii din România, participand cu donații la campania de dotare a spitalelor de copii din țară.

 

Related Articles

Back to top button