Tot mai mulți furnizori de energie electrică se retrag de pe piață
Haos printre românii care rămân fără furnizorii de energie electrică. Autoritatea Naţională de Reglementare în Energie atrage atenţia asupra unui risc mare de blocaj în piaţa gazelor! Tot mai mulți furnizori au anunţat că se vor retrage de pe piaţă, ceea ce înseamnă încă 30.000 de clienţi abandonaţi.
La momentul actual, avem 10 companii care nu mai furnizează gaze naturale, pentru că legea privind plafonarea şi compensarea facturilor nu are norme de aplicare. Actul normativ a intrat în vigoare de la 1 noiembrie, dar nici până acum majoritatea furnizorilor nu au cum să emită facturi pentru consumul aferent lunii în curs.
Zecile de mii de clienţi abandonaţi vor fi repartizaţi către aşa-numiţii „furnizori de ultimă instanţă”, care au, la rândul lor, un preţ plafonat, însă asta înseamnă o presiune economică enormă pusa pe respectivele companii.