Local

Măsuri pentru o minivacanță în siguranță

În contextul minivacanței prilejuite de sărbătorirea Zilei Naționale a României, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui au fost dispuse măsuri de suplimentare a efectivelor, polițiștii având misiunea de a acționa pentru preîntâmpinarea producerii unor evenimente negative.

În perioada 27 noiembrie – 1 decembrie 2021, peste 670 de polițiști din cadrul structurilor de ordine publică, poliție rutieră, investigaţii criminale, arme, explozivi și substanţe periculoase, precum și luptători pentru acțiuni speciale, vor acționa în vederea menținerii unui climat optim de ordine și siguranță publică.

Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice pentru prevenirea şi descurajarea oricăror evenimente care ar putea afecta liniştea cetăţenilor.

 

De asemenea, respectarea măsurilor dispuse pentru protejarea sănătății cetățenilor reprezintă o prioritate pentru polițiști.

În fiecare zi, peste 30 de polițiști rutieri vor acţiona pe principalele drumuri naționale și județene pentru prevenirea evenimentelor grave și fluidizarea traficului rutier.

Pentru prevenirea accidentelor de circulație și menținerea unei conduite prudente în trafic, polițiștii rutieri vor acționa, zilnic, cu aparate radar, inclusiv cu dispozitivele TrueCam.

 

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui recomandă să vă planificaţi din timp călătoriile, să vă interesaţi de condiţiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgeţi şi să adaptaţi viteza de rulare la condiţiile de drum şi trafic.

Luând în considerare condițiile meteorologice prognozate pentru perioada următoare, conducătorii auto sunt obligați, prin lege, să-și doteze autovehiculele cu cauciucuri de iarnă pentru a se deplasa în siguranță pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei.

Cauciucurile de iarnă sunt fabricate special pentru a face față șofatului în sezonul rece, iar condusul autovehiculelor, în condiții de frig, polei, ninsoare devine riscant pentru viața sau integritatea fizică a participanților la trafic.

Conform Directivei  92/23/CE, pe anvelopele de iarnă trebuie să fie aplicate literele „M+S”, „M.S” sau „M&S”. Aceste marcaje sunt obligatorii și în cazul cauciucurilor de tip “all season”. Menționăm faptul că, în legislație, nu este specificată o perioadă anume a anului în care conducătorii auto sunt nevoiți să aibă dotate autovehiculele cu anvelope de iarnă, lanțuri sau alte echipamente antiderapante, obligația fiind impusă de condițiile meteo.

 

Conform art. 102, alin. 1, pct. 28  din O.U.G. 195/2002 republicată privind circulația pe drumurile publice, „conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone şi al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului auto, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roţile axei/axelor de tracţiune sau fără a avea montate pe aceste roţi lanţuri sau alte echipamente antiderapante certificate”, este sancționată contravențional cu amendă cuprinsă între 9-20 de puncte sau avertisment.

De asemenea, în cazul prezentat mai sus, certificatul de înmatriculare sau de înregistrare ori dovada înlocuitoare a acestuia, se reţine de către poliţia rutieră, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
Recomandăm conducătorilor auto:

–  să evite acţionarea bruscă a sistemului de frânare şi a mecanismului de direcţie, deoarece autovehiculul poate derapa;

–   să folosească cu precădere frâna de motor atunci când se deplasează pe un carosabil alunecos sau când drumul este acoperit cu zăpadă, gheață sau polei;

–  să nu efectueze depăşiri riscante;

– înainte de plecare, să se informeze cu privire la condițiile meteo și la starea drumului pe care urmează să conducă;

–  să conducă prudent în perioada sezonului rece;

–  să aibă grijă la adaptarea vitezei la condițiile de drum;

–  să evite drumurile pe timp de noapte sau pe distanțe mari;

–  să utilizeze corespunzător sistemul de iluminare-semnalizare și cel de climatizare-dezaburire;

–  să folosească luminile de întâlnire și pe timpul zilei;

–  să păstreze o distanță suficientă față de autovehiculele din fața sau lateralul lor.

Conduceți cu grijă !

Polițiștii din cadrul Biroului de Siguranță Școlară și cei din cadrul Serviciului Rutier Vaslui, transmit o serie de sfaturi/recomandări elevilor, dar și părinților, pentru o minivacanță în siguranță, dintre care redăm:

  • Nu vă lăsați atrași de propunerile, aparent încântătoare, ale unor persoane necunoscute sau pe care le cunoșteți de puțin timp. Evitați să intrați în discuție cu străinii, indiferent de motivul pentru care aceștia vă abordează!
  • Nu oferiți telefonul mobil unei persoane necunoscute!
  • Nu urcați în autoturismele unor persoane necunoscute!
  • Fiți atenți la lumea virtuală, nu furnizați date personale sau despre familia dumneavoastră.

 

Pe drum:

  • Respectați regulile de circulație și nu alergați pe trecerile de pietoni!
  • Evitați utilizarea telefonului mobil pe stradă! Este de preferat să nu ascultați muzică la căști atunci când vă deplasați pe drumurile publice, deoarece atenția voastră este mult diminuată.

 

Stimați părinți:

Încurajați-vă copilul să vă povestească ce prieteni are, cu ce probleme se confruntă și cum își petrec timpul liber!

          Petreceți cât mai mult timp împreună și fiți un bun exemplu pentru copiii dumneavoastă!

          Implicați-l în activități sportive sau artistice, în funcție de aptitudini!

Nu îl lăsați să petreacă prea multe ore în fața calculatorului și nu-i permiteți să stea seara, afară, până la ore târzii!

Related Articles

Back to top button