National

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis un cod galben de vânt puternic și ninsoare viscolită pentru nouă județe

Înainte de a pleca la drum, trebuie să aveți în vedere faptul că  Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis în această dimineață o atenţionare Cod galben de vânt puternic şi ninsoare viscolită, valabilă până marţi dimineaţa în zonele înalte din nouă judeţe.

Conform prognozei de specialitate, în intervalul 29 noiembrie, ora 14:00 – 30 noiembrie, ora 3:00, în Carpaţii Orientali, la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele vor depăşi 80 – 90 km/h şi pe alocuri va ninge viscolit.

Judeţele vizate de atenţionarea Cod galben sunt: Bacău, Bistriţa-Năsăud, Buzău, Covasna, Harghita, Maramureş, Neamţ, Suceava şi Vrancea.

În acelaşi timp, în intervalul 29 noiembrie, ora 10:00 – 30 noiembrie, ora 20:00, va fi în vigoare o informare de intensificări temporare ale vântului în restul teritorului.

Astfel, local şi temporar, vor fi intensificări ale vântului la munte, mai ales la altitudini mari, precum şi în regiunile sud-estice, iar în cursul zilei de marţi (30 noiembrie) şi în sud-vestul teritoriului.

Se vor înregistra rafale în general de 50 – 70 km/h, în timp ce pe crestele Carpaţilor Meridionali, începând din dimineaţa zilei de marţi (30 noiembrie), de peste 80 – 100 km/h şi temporar va ninge.

Related Articles

Back to top button