Un bucureștean și-a instalat la geamul apartamentului 8 camere de supraveghere
O imagine din sectorul 6 al Capitalei a devenit virală pe internet după ce proprietarul și-a instalat 8 camere de supraveghere pe pervazul unuia dintre geamuri.
Deocamdată, nu se cunoaşte identitatea proprietarului şi nici motivul pentru care acesta a instalat un număr record de camere la geam. Cei care administrează contul de Facebook au pus descrierea „Am găsit sediul SRI din sectorul 6”.
Nici cei care au văzut postarea nu s-au lăsat mai prejos, secţiunea de comentarii fiind plină de reacţii amuzante. „O avea mai multe locuri de parcare cu maşini pentru fiecare pe care vrea să le ştie în siguranţă?”, „Operă de artă (România 2021) : Camere la uscat-Wireless” sau „Acolo locuiesc „hackerii” de la Alexandria. Camerele sunt puse să vadă când vine garda dimineaţa la percheziţie” sunt doar câteva dintre reacţiile oamenilor.