Serul Johnson&Johnson poate fi folosit ca doză booster
Persoanele care trebuie să facă și doza booster de ser anti-COVID19 pot utiliza și vaccinul Johnson&Johnson. Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a anunţat astăzi că vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de compania americană poate fi utilizat ca doză de rapel („booster”) dacă au trecut cel puţin două luni de la administrarea primei doze la persoane cu vârste de peste 18 ani.
„Recomandarea vine în urma datelor medicale care arată că o doză booster a vaccinului anti-COVID-19 Janssen, administrată la cel puţin două luni după prima doză inoculată la persoane adulte, a determinat o creştere a nivelului anticorpilor împotriva SARS-CoV-2″, a anunţat EMA într-un comunicat.
„Riscul de tromboză în asociere cu o trombocitopenie (STT) sau cu alte efecte indezirabile foarte rare după doza ‘booster’ nu este deocamdată cunoscut şi face obiectul unei monitorizări atente”, a precizat EMA.
Acesta este cel de-al treilea vaccin anti-COVID-19, după cele dezvoltate de Pfizer-BioNTech şi Moderna, care va putea fi utilizat ca doză „booster” în Uniunea Europeană la persoane adulte.