Imunizarea anti-COVID-19 în mediul rural, slabe șanse de reușită
Dacă în mediul urban, românii și-au făcut drum spre centrele de vaccinare, în mediul rural lucrurile stau exact pe dos. Vaccinarea anti-COVID-19 în mediul rural, este un adevărat fiasco. Sunt localități unde rata celor imunizați abia se învârte în jurul cifrei de 10%.
Lipsă de informație corectă, frică, suspiciune și multă, foarte multă neîncredere. Până acum, statul român s-a dovedit incapabil să găsească strategia potrivită pentru a risipi temerile și a-i convinge pe oamenii de la sate să se vaccineze. Au ajuns astfel o pradă ușoară în fața dezinformarii și a teoriei conspirației.
Radu Umbreș, antropolog: Au fost făcute nenumărate greșeli, faptul că a fost politizată, faptul că nu au existat niște figuri, niște experți care să aibă și competența și care să aibă și încredere a publicului care să fie promovați.
În campania de informare de la sate, autoritățile se bazează acum pe medicii de familie, care însă lipsesc în foarte multe localități, și pe asistenții medicali comunitari. Sunt cei care ar trebui să meargă din casă în casă pentru a sta de vorbă cu oamenii și a-i convinge să se vaccineze. O tactică care, în multe localități, s-a dovedit complet ineficientă și insuficientă.
Valeriu Gheorghiță, coordonator campanie vaccinare: Fără o implicare activă, proactivă a reprezentanților comunităților locale începând de la mediatorii sanitari, mediatorii școlari, asistenții medicali comunitari, medicii de familie, va fi foarte greu ca aceste informații să ajungă la beneficiari, să ajungă la fiecare om în parte, în fața porții.