Klaus Iohannis nu este de acord cu suprataxa pe cifra de afaceri
Astăzi, preşedintele Klaus Iohannis a transmis că suprataxarea pe cifra de afaceri, discutată în coaliţia de guvernare, nu i se pare o măsură nici necesară, nici corectă. El a precizat că impozitul pe cifra de afaceri nu va fi introdus în acest moment.
,,Avem o coaliţie formată din social-democraţi şi liberali, fiecare încearcă să îşi promoveze politicile bazate pe o anumită doctrină, dar asta nu înseamnă că Guvernul le pune în practică alandala şi amestecate. Deocamdată, am spus, s-a spus şi respectă, că nu vor fi majorate taxe şi impozite şi nu vor fi introduse altele noi. Mie, personal, acest impozit – suprataxarea – nu mi se pare nici necesar, nici util, nici corect, ca să mă exprim foarte clar. Nu are rost să umflăm o temă care a fost o temă de discuţie în coaliţie fără să fie aplicată practic”, a declarat președintele Iohannis.
Şeful statului a adăugat că în discuţiile cu liderii coaliţiei a subliniat foarte clar că trebuie respectat cadrul macro la care România s-a angajat.