LocalSocial

Ajutorul de deces se majorează la 6.095 de lei! COVID-19 a provocat o creștere fără precedent a numărului de ajutoare

Începând cu data de 1 ianuarie 2022, cuantumul ajutorului de deces este următorul: în cazul decesului asiguratului sau pensionarului: 6.095 lei; în cazul decesului unui membru de familie al asiguratului sau pensionarului: 3.048 lei. În anul 2022, câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat este de 6.095 lei.

În primele șase luni ale acestui an, Casa Județeană de Pensii (CJP) Vaslui a achitat un număr total de 2.689 ajutoare de deces. Un număr de 2.530 ajutoare de deces au fost acordate pentru pensionari și 159 ajutoare pentru asigurații la sistemul public de pensii. Valoarea totală a sprijinului financiar alocal în perioada ianuarie-iunie 2021 se ridică la suma de 14.786.037 lei.

Pe fondul valului patru al pandemiei de coronavirus, în cursul lunii octombrie 2021, CJP Vaslui a plătit nu mai puțin de 746 ajutoare de deces, ceea ce reprezintă un ajutor financiar din partea statului de peste 4 milioane de lei. Au fost acordate 714 ajutoare de deces pentru pensionari și 32 ajutoare de deces pentru asigurații la sistemul public de pensii (salariați)

Isabel Bogdan, directorul CJP Vaslui, a spus că au fost doar două zile în care fondurile destinate ajutoarelor de decis au fost insuficiente. În restul solicitărilor plățile s-au realizat la zi.

„Noi am avut un buget alocat pnetru că am anticipat o astfel de situație. Sunt foarte mulți decedați, exagerat de mulți. Gândiți-vă că noi în octombrie am plătit 746 de ajutoare de deces, în condițiile în care, în anii trecuți, media lunară era de 350 ajutoare. Doar în acest an, am achitat în total până acum peste 5.000 de ajutoare de deces”, a spus Isabel Bogdan.

(Dănuț CIOBANU)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button