National

2021 a fost anul de glorie pentru „Astérix et le Griffon”, fiind cea mai vândută carte din Franța

Cel mai recent album cu Astérix a fost şi cel mai vândut în Franţa în 2021, anul în care romancierul Guillaume Musso a rămas autorul numărul unu în librării, potrivit unui clasament publicat miercuri de Livres Hebdo şi Le Figaro și citat de News.ro.

Aventurile celebrului galez, „Astérix et le Griffon” (editura Albert René) a dominat clasamentul stabilit de GfK. Albumul a fost vândut în 1.547.576 de exemplare după lansarea din 21 octombrie, adică un ritm de aproape 21.500 de albume de benzi desenate pe zi, sau 15 pe minut.

În privinţa autorilor, toate titlurile incluse, Guillaume Musso continuă, la 47 de ani, să-şi surclaseze concurenţii. El se află în fruntea topului pentru al 11-lea an consecutiv, cu 1,278 milioane de cărţi vândute, potrivit GfK.

Este urmat de Virginie Grimaldi (al doilea loc ca în 2020, cu 877.000 de exemplare). Al treilea loc este ocupat de Franck Thilliez (750.000 de exemplare vândute) şi Michel Bussi (721.000 de exemplare).

Urmează şase autori care se situează între 600.000 şi 656.000 de exemplare: în ordine Marc Levy, Bernard Minier, Valérie Perrin, Mélissa Da Costa (nouă intrată în acest top 10), Marie-Bernadette Dupuy şi Aurélie Valognes.

Elveţianul Joël Dicker, care se afla pe locul al cincilea în 2020, nu a publicat în 2021, nici în format de buzunar. El mizează să se relanseze în 2022 cu „L’Affaire Alaska Sanders”, carte aşteptată în martie.

Mult în spatele lui Astérix, „L’Anomalie” de Hervé Le Tellier (Gallimard), premiul Goncourt pe 2020, este a doua carte cel mai bine vândută din 2021, sub o jumătate de milion de exemplare, 491.884.

Premiul Goncourt pe 2021, „La Plus secrète mémoire des hommes” a senegalezului Mohamed Mbougar Sarr (editura Philippe Rey), se află pe locul cinci cu 378.219 exemplare.

După „Tout le bleu du ciel”, roman de Mélissa Da Costa din 2019 (al şaselea cu 331.010 exemplare), candidatul la alegerile prezidenţiale Eric Zemmour a reuşit să urcea în acest palmares unde cărţile de politică strălucesc rar: 282.671 de exemplare.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button