InvatamantLocal

Școală modernizată prin PNDL în comuna Zorleni

Autoritățile din comuna Zorleni au inaugurat o nouă școală în satul reședință. Unitatea de învățământ îl are ca patron spiritual pe Alexandru Ioan Cuza, înfăptuitorul unirii Principatelor Române de la 24 ianuarie 1859.

Astfel, elevii din satul Zorleni vor avea condiții ca în mediul urban, investițiile de reabilitarea a vechiului local însemnând și acces la grupuri sanitare moderne.

Pe lângă consolidarea clădirii, primăria comunei Zorleni a reușit să doteze toate clasele cu mobilier adecvat, table inteligente și videoproiectoare, precum și construirea unui teren de sport, prevăzut cu covor sintetic și instalație de nocturnă.

”Această investiție a fost realizată prin PNDL, program care a contribuit la modernizarea comunei Zorleni. Numai aici au fost atrase prin PNDL investiții de peste 6 milioane de euro, demonstrând încă o dată importanța acestui program în dezvoltarea comunităților rurale”, a spus Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean Vaslui.

Cu acest prilej, Paula Hultoană, primarul comunei Zorleni, a anunțat că au fost distribuite cele peste 1.000 de tablete și laptopuri elevilor și cadrelor didactice de la instituțiilor școlare existente pe raza comunei, iar foști dascăli ai Școlii nr.2 au primit Diplome de Excelență.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button