LocalSocial

Pregătiri pentru recalcularea pensiilor! Peste 30.000 de dosare de pensii, introduse în programul electronic

de Dănuț CIOBANU 

Casa Județeană de Pensii Vaslui a evaluat peste 30.000 de dosare de pensie. Acțiunea constă în preluarea unor date într-un progam informatic, după care va urma recalcularea pensiilor. Evaluarea dosarelor va permite ca între pensionari să nu mai fie diferențe mari în ceea ce privește cuantumul pensiilor încasate. În total, trebuie verificate peste 80.000 de dosare.

Casa Județeană de Pensii (CJP) Vaslui continuă în forță acțiunea de evaluare a dosarelor de pensie. Până la această dată, au fost verificate în total 31.180 de dosare de pensie (Vaslui 20.611 dosare) și (Bârlad – 10.569 dosare). Aceasta activitate nu este o recalculare a pensiilor, ci o evaluare a dosarelor în vederea preluării unor date într-un program informatic. Ulterior, din luna ianuarie 2023, se va decide care este formula de calcul pentru recalcularea pensiilor și se vor da banii la pensionari.

Din cursul lunii septembrie 2021 a început lucrul la CJP Vaslui personalul angajat pentru evaluarea dosarelor de pensie. În urma organizării concursului de angajare au fost primite la instituție 19 persoane, din care 12 persoane lucrează la sediul instituției din Vaslui, iar 7 persoane la Centrul Local Bârlad. Angajările s-au făcut pentru o perioadă determinată, până la data de 31 decembrie 2022. În total, trebuie evaluate peste 80.000 de dosare.

„Evaluarea constă în introducerea datelor din dosarele de pensie într-o aplicație electronică unică, care va cuprinde toate informațiile stocate în sistem. Sunt introduse în sistem și situațiile unor persoane care au documente referitoare la unele sporuri, dar care nu au fost valorificate”, a spus Loredana Enache, purtător de cuvânt al CJP Vaslui.

Ulterior, se va putea trece la operațiunea de recalculare. Practic, în acel moment se va pune problema creșterii cuantumului  pensiilor, însă evaluarea dosarelor va permite ca între pensionari să nu mai fie diferențe mari în ceea ce privește valoarea pensiilor încasate.

În județul Vaslui sunt înregistrați în total 89.709 pensionari. Este vorba despre 49.114 pensionari de stat în Vaslui și 31.647 pensionari de stat în municipiul Bârlad. La aceștia se adaugă și un număr total de 8.948 de pensionari din agricultură.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button