LocalSanatate

Ana Rinder: Vrem ca Centrul Mobil de recoltare a sângelui din Vaslui să aibă o activitate permanentă!

Ana Rinder, directorul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Vaslui, a precizat că pentru a se putea face recoltări de sânge la Centrul Mobil Vaslui s-a încheiat un protocol cu Centrul Județean de Transfuzie Sanguină Bârlad.

„Acest centru este un vis devenit realitate cu sprijinul Primăriei, Consiliului Județean (CJ), Centrului de Transfuzii și SJU Vaslui. Vrem ca acest punct să aibă continuitate și să fie cât mai dese aceste acțiuni”, a spus Ana Rinder.

Cetățenii din municipiul Vaslui și comunitățile limitrofe pot dona sânge la noul Centru Mobil, deschis în cartierul 13 Decembrie din municipiul reședință de județ, în apropiere de SJU Vaslui. Centrul Mobil va funcționa în subordinea Centrului Județean de Transfuzie Sanguină Bârlad și se află situat pe Strada Ștefan cel Mare, Bl. 413, Sc. B, Parter, Vaslui, (în proximitatea spitalului, la strada principală).

„Centrul este bine dotat. Ar trebui un personal alocat pentru aceste puncte mobile și avem nevoie de sprijinul parlamentarilor, pentru că acest lucru se poate face printr-o inițiativă legislativă și noi îi mobilizăm pe toți parlamentarii. Eu sper ca lucrurile acestea să capete și o formă legislativă corespunzătoare, astfel încât punctele acestea să devină practic puncte oficiale ale centrului de recoltare și să poată avea o activitate curentă, care să mărească numărul donatorilor din zona noastră”, a spus Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.

(Dănuț CIOBANU)

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button