de Dănuț CIOBANU
Angajații vasluieni din mediul privat nu au parte nici în acest an de prime de Paște. Dacă la bugetari legislația interzice oferirea unor astfel de beneficii financiare, în sectorul privat angajatorii au mână liberă. Însă, în județul Vaslui, doar la două societăți s-au acordat tichete valorice. Și în aceste cazuri singulare, sumele au fost negociate în prealabil cu sindicatele. În rest, decizia acordării unor prime este la angajatori, în condițiile în care inflația și scumpirile au dat peste cap bugetele personale.
La fel ca și în anii trecuți, angajatorii vasluieni sunt reticienți, atunci când vine vorba de acordarea unor prime de Paște. De asemenea, nici sindicatele nu pot oferi membrilor de sindicat prime de sărbători, deoarece aceștia au statutul de membri și nu de angajați. Dacă în cazul bugetarilor legislația nu permite acordarea de astfel de bonusuri financiare, angajații din mediul privat pot beneficia de astfel de stimulente din partea angajatorilor. Gică Crețu, președintele Sindicatului CNSLR Frăția Vaslui, ne-a spus că s-au dat în județ prime de Paște doar la Rulmenți Bârlad, unde angajații au primit tichete valorice de 370 de lei și LCL, unde fiecare muncitor a primit tichete de 150 de lei.
„Legislația în vigoare este foarte clară. Trebuie să ai calitatea de angajat și primești prime de orice fel. S-au dat tichete valorice pentru angajați la cele două firme, deoarece acolo sunt sindicate care au negociat. Această situație nu e prea roz. Au crescut prețurile la orice: utilități, alimente, energie electrică, gaze naturale, iar situația salariaților este foarte grea. Aceste cadouri sunt binevenite, dar cine are posibilitatea să le acorde și cine poate”, a precizat Gică Crețu.
În acest context, organizarea angajaților în sindicate este una dintre soluții. Astfel, în respectivele societăți sindicatele reprezentative se vor lupta pentru drepturile membrilor de sindicat. Practic, la toate firmele unde sunt 50 sau 60 de angajați este nevoie de sindicate care să negocieze în favoarea salariaților.
„La bugetari sunt restricții în vigoare și nu se pot acorda prime. Însă la privați ar fi meritat salariații niște prime, pentru că industria produce. Dar aici este la latitudinea angajatorului, dacă are și dacă vrea. La LCL și Rulmenți Bârlad au fost negociate aceste sume cu sindicatele. Dacă nu se negocia cu sindicatele nu se dădeau nici aceste sume. Chiar de sunt mari sau mici prind bine”, a mai spus Gică Crețu.