National

USV a intrat în clasamentul mondial Times Higher Education – Impact Ranking

Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) a fost selectată în clasamentului mondial Times Higher Education (THE) – Impact Rankings, Ediţia 2022. În acest top internaţional al universităţilor publicat în data de 27 aprilie 2022 au fost incluse primele 1406 instituţii de învăţământ superior la nivel global, reprezentând 106 țări ori regiuni. USV se numără printre cele 13 instituții de învățământ superior românești incluse în ranking, situându-se în categoria universităților 1001+.

Clasamentul Times Higher Education Impact este singurul ranking care evaluează la nivel global performanțele universităților raportate la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă ale Națiunilor Unite (United Nations’ Sustainable Development Goals). Metodologia utilizează indicatori calibrați cu atenție pentru a oferi o comparație cuprinzătoare și echilibrată în patru domenii mari: cercetare, administrare, implicare și predare. Datele utilizate sunt preluate atât de la universități, cât și din diverse surse independente.

USV este implicată în realizarea tuturor celor 17 obiective de dezvoltare sustenabilă definite de ONU și contribuie puternic la atingerea a 9 dintre acestea. Spre exemplu, în domeniul calității educației, USV se plasează între primele 300 universități ale lumii, iar în cel al protecției mediului între primele 400 instituții la nivel global; în direcția muncii decente și a creșterii economice, USV se încadrează în clasa 401-600 universități ale lumii; în planul combaterii sărăciei, dar și în cel al promovării păcii, justiției și instituțiilor puternice, comunitatea academică suceveană se situează în clasa 401-600 universități ale lumii; pe dimensiunea industriei, inovării și infrastructurii, precum și pe cea a reducerii inegalităților, USV face parte din clasa 601+; în ceea ce privește sănătatea și starea de bine, precum și în cazul parteneriatelor pentru atingerea obiectivelor, USV a fost inclusă în categoria 1001+.

Astfel, constatăm cu satisfacție că, grație eforturilor susținute ale întregii comunități academice, USV este pentru prima data indexată în THE Impact Rankings și face parte dintre primele 1406 universități ale lumii din perspectiva impactului pe care îl are asupra societății contemporane.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button