Local

Campania națională „Curățăm România” se prelungește până la finalul lunii mai

Agenţia pentru Protecţia Mediului Vaslui informează faptul că, până în acest moment, în 45 de unități administrativ-teritoriale din județul nostru au avut loc 98 activități de ecologizare în cadrul campaniei naționale ”Curățăm România”. La aceste acțiuni de ecologizare au fost adunate peste 49000 kg deșeuri, participând aproximativ 8000 voluntari, angajați ai primăriilor, locuitori ai comunelor, elevi și cadre didactice, angajați ai altor instituții (Direcția Silvică Vaslui,  Agenției pentru Protecția Mediului Vaslui, etc.).

În urma solicitărilor multiple venite din teritoriu, Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a decis prelungirea Campaniei Naționale ”Curățăm România” până la data de 31 mai 2022. Întrucât există deşeuri abandonate ilegal în cantități considerabile, se dă astfel, posibilitatea tuturor autorităţilor publice, ONG-urilor şi voluntarilor să se alăture campaniei şi să organizeze acţiuni de ecologizare şi în luna mai. Primăriile, care până la această dată nu s-au implicat în campanie, vor avea posibilitatea să organizeze activități de ecologizare, altfel vor fi primele vizate de Garda Națională de Mediu în cadrul controalelor tematice privind salubrizarea terenurilor care vor fi demarate după 1 iunie.

Reamintim că, 6 iunie 2022 este data de închidere a Programului de finanțare privind ecologizarea zonelor afectate de deșeuri „Curățăm România” derulat de Administrația Fondului pentru Mediu (până în prezent s-au depus doar 230 de cereri de finanțare de catre UAT-uri).

Campania “Curățăm România” este un apel la implicare în primul rând către unităţile administrativ teritoriale (UAT) pentru că legislaţia spune foarte clar că gestionarea deşeurilor este atributul autorităţilor publice locale. Toate aceste acțiuni sunt organizate cu scopul de a încuraja cetățenii pentru mai mare responsabilitate, implicare, și atenție în ceea ce privește curățenia și protejarea mediului.

Acțiunile continuă în tot județul și până la sfârșitul perioadei sperăm că vor fi derulate în toate comunitățile vasluiene.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button