National

Un copil refugiat din Ucraina a fost salvat de medicii din România care făcut posibilă operația la inimă

Un copil de 13 ani din Ucraina a fost salvat în ultimul moment într-un spital din România. Avea nevoie de o operație la inimă, era programat în țara lui, dar a început războiul și de atunci, pentru el a început o luptă contra timp. O echipă de medici români de la Spitalul de copii Marie Curie împreună cu medici din Italia au făcut operația care îl va ajuta să ducă o viață normală.

Tammam Yousef, medic chirurg din Italia: A fost a doua operație, prima a fost când copilul avea o lună și jumătate. A avut o insuficiență aortică, această insuficiență îi face să cedeze inima, cu cât cedează inima mai mult, ca și un arc, dacă se lungește mai mult, nu se mai întoarce la loc. Trebuia făcuta operația mai demult.

Victoria, mamă: Trebuia să merg cu copilul la consultație în Kiev, chiar în apropierea acelei date, când a început nenorocirea. Chiar cu două zile înainte să aibă loc consultația s-au auzit bombele. La început, medicul care avea grijă de noi în Ucraina ne-a spus să plecăm cât putem de repede în Polonia, doar că o organizație, tot prin intermediul acelui medic, a dat de București, și medicii din București ne-au preluat foarte repede.

Copilul este în România cu mama și fratele de o lună. Victoria spune că a fost cea mai grea zi pentru ea. S-a mai liniștit când și-a văzut copilul imediat după operație. Echipa de medici din Italia și cei de la Spitalul Marie Curie au mai operat alți doi copii din Ucraina.

sursă: digi24.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button