LocalSocial

Prinsă la frontieră! Tânără cercetată penal pentru prezentarea unui permis fals la controlul din vama Albiţa

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa  efectuează cercetări cu privire la o tânără  cu cetăţenie R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

În data de 10 mai a.c., în jurul orei 05.40 , în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control pentru trecerea frontierei, conducând un autoturism, o tânără cu cetăţenie Republica Moldova, în vârstă de 19 de ani.

La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Rusia, valabil pentru categoriile „B”, „B1” şi „M” .

Având suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noştri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, fiind fals.

Cu privire la cele constatate, tânăra a declarat că în anul 2021 a urmat cursurile unei şcoli de şoferi în Rusia şi că, după susţinerea examenului, a ridicat permisul de conducere prezentat la controlul de frontieră de la serviciul rutier din localitatea de reşedinţă. Aceasta a mai menţionat că nu are cunoştinţă despre faptul că permisul în cauză este fals.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor deuz de falsşi complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button