National
Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a primit delegația Senatului SUA condusă de senatorul Robert Portman
În cadrul întrevederii au fost discutate subiecte legate de sprijinul american pentru investițiile în energia nucleară, facilitatea oferită de România pentru exporturile ucrainene de cereale și situația de securitate a României și a regiunii în contextul agresiunii militare pe scară largă a Rusiei în Ucraina.
Premierul a prezentat problematica exporturilor ucrainene și a eforturilor României pentru a susține securitatea alimentară a statelor expuse, în special a celor din Orientul Mijlociu și Nordul Africii, dar și viabilitatea economiei ucrainene. Portul Constanța, Portul Galați, circulația pe Dunăre către inima Europei, transportul pe cale ferată și pe drumuri, au fost prezentate ca variante de suport de către premierul Nicolae-Ionel Ciucă. De asemenea, o parte importantă a discuției a vizat invazia rusă din Ucraina și nevoile de sprijin concret pentru vecinii noștri.
Senatorul Robert Portman a mulțumit României pentru toate eforturile prezentate și a subliniat interesul pe care îl are pentru țara noastră, deoarece în Ohio, statul pe care-l reprezintă, are o importantă comunitate de români, dar și o comunitate reprezentativă de ucraineni. Din această perspectivă, senatorul american este preocupat să ajute țara noastră în finanțarea proiectelor energetice nucleare, dar și în transportul de cereale, irigații și investiții în industria de profil.