LocalSocial

Bătaie în localitatea Vinderei! Patru bărbați au fost reținuți pentru lovire sau alte violențe

Poliţiştii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad, din cadrul Poliției municipiului Bârlad, au reținut patru bărbați, cu vârste cuprinse între 31 și 42 de ani,  din comuna Vinderei,  județul Vaslui, bănuiți de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Bârlad au probat activitatea infracțională a patru bărbați, din comuna Vinderei, bănuiți de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe, în urma unei altercații produse în data de 6 iunie 2022, în localitatea Vinderei.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii bârlădeni au stabilit faptul că, în data de 6 iunie 2022, la ora 21:00, persoanele bănuite de comiterea infracțiunii, pe fondul unei stări conflictuale mai vechi, ar fi agresat fizic, folosind corpuri contondente, trei persoane din localitatea Vinderei.

Victimele, doi bărbați, în vârstă de 22, respectiv 33 de ani, și o femeie de 44 de ani, au fost examinate medico-legal traumatologic, ocazie cu care, în baza concluziilor preliminare, s-a stabilit că necesită un număr de 4-5 zile, 50-55 zile, respectiv 32-34 de zile, de îngrijiri medicale pentru vindecare.

În data de 7 iunie 2022, ca urmare a administrării probatoriului, față de cele patru persoane bănuite s-a luat măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore.

Aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activități infracționale a persoanelor implicate.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button