National

Uniunea Europeană a aprobat vaccinul Imvanex împotriva variolei maimuţei

Comisia Europeană a aprobat o extindere a unui vaccin produs de grupul farmaceutic Bavarian Nordic – Imvanex – în lupta împotriva răspândirii variolei maimuţei („monkeypox”), anunţă luni laboratorul danez, relatează AFP, preluată de News.ro.

Această undă verde vine după cea a Agenţiei Europene a Medicamentului (EMA), care şi-a dat acordul vineri pentru extinderea la variola maimuţei a vaccinului Imvanex – autorizat în Uniunea Europeană din 2013 împotriva variolei.

Aprobarea este dată după ce Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat sâmbătă cel mai înalt nivel de alertă, privind creșterea puternică a cazurilor de variola maimuţei.

„Această aprobare (a vaccinului) împotriva variolei maimuţei este un exemplu de bună cooperare între Bavarian Nordic şi autorităţile europene de reglementare, o extindere a folosirii care durează, de obicei, între şase şi nouă luni”, îşi exprimă satisfacţia într-un comunicat producătorul danez.

 

Vaccinul Imvanex este comercializat sub numele de Jynneos în Statele Unite, unde a fost autorizat împotriva variolei maimuţei din 2019. Acest lucru face din acest vaccin singurul vaccin omologat în prevenirea bolii.

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button