National
O aeronavă a Forțelor Aeriene Române a transportat un nou-născut în stare gravă la un spital din Pisa
Miercuri, o aeronavă C-27 J Spartan a Forțelor Aeriene Române a decolat din Baza 90 Transport Aerian din Otopeni cu scopul de a efectua o misiune de transport umanitar pe ruta Otopeni – Iaşi – Pisa (Italia), a unui pacient nou-născut aflat în stare gravă. Aeronava a decolat de la Iaşi către Pisa în jurul orei 11.00 și a revenit la Otopeni în jurul orei 18.
Echipa medicală care a monitorizat pacientul pe timpul zborului a fost formată din specialiști din cadrul SMURD și ai Bazei 90 Transport Aerian, iar transportul de la unitatea spitalicească spre aeroport s-a realizat cu o ambulanță SMURD.