Evadați din arestul la domiciliu, depistați de jandarmi în bâlciul din Bârlad
Doi bârlădeni în vârstă de 20 respectiv 22 de ani, aflați sub măsura arestului la domiciliu, au fost depistați de jandarmi, la diferență de câteva zile, în Bâlciul Anual din municipiul Bârlad.
În data de 21.08 a.c., în jurul orei 22.50, jandarmii aflați în misiune la bâlciul organizat în municipiul Bârlad au observat o persoană de sex masculin care a evitat întâlnirea cu forțele de ordine și a devenit agitat. Imediat bărbatul a fost interceptat și legitimat, iar în urma verificărilor efectuate în bazele de date a reieșit faptul că el figurează cu o mențiune operativă, și anume, stare de arest la domiciliu pentru săvârșirea unor fapte de natură penală.
După o săptămână, în data de 29.08 a.c., în jurul orei 00:30, în același loc, jandarmii au depistat un alt bărbat care a încălcat măsura arestului la domiciliu. Și acesta a evitat întâlnirea cu jandarmii iar în urma verificărilor, constatările au fost aceleași.
Ambele persoane au fost conduse la Poliția Municipiului Bârlad, unde jandarmii au întocmit actele de constatare pentru infracțiunea prevăzută de art. 285 din Noul Cod Penal, Evadarea.
De continuarea cercetărilor se vor ocupa lucrătorii Poliției Municipiului Bârlad.