Românii știu ce au de făcut în caz de cutremur, dar nu dețin un kit de prim-ajutor pentru astfel de situații
Doar 28% dintre români susţin că deţin un kit de prim-ajutor pentru cutremur, deşi mai mult de 80% dintre aceştia afirmă că ştiu ce trebuie să facă pentru a se proteja în cazul producerii unui seism, arată cea mai recentă cercetare sociologică realizată de Uniunea Naţională a Societăţilor de Asigurare şi Reasigurare (UNSAR) împreună cu IRES, relatează Agerpres.
Astfel, într-un clasament al riscurilor de care populaţia se teme cel mai mult, incendiile se situează pe primul loc (55%), urmate de cutremur (50%), furtună/vijelie (35%), explozie (27%), inundaţii (24%), furt din locuinţe (20%) şi alunecări de teren (14%).
Conform UNSAR, toate aceste riscuri pot fi acoperite de către asigurările facultative de locuinţe.
„România este unul dintre statele europene cele mai expuse la riscul de cutremur. În contextul în care luna viitoare se împlinesc 82 de ani de la primul mare cutremur produs în România modernă, 10 noiembrie 1940, este cu atât mai important pentru fiecare dintre noi să ştie cum poate fi mai bine protejat financiar, încheind o poliţă de asigurare a locuinţei”, a declarat Alexandru Ciuncan, preşedinte şi director general al UNSAR.