Farmaciștii vor putea face vaccinuri antigripale
Colegiul Farmaciștilor din România (CFR) anunță demararea unui program pilot de vaccinare antigripală în farmaciile comunitare, pentru a veni în întâmpinarea nevoii de protecție a populației în fața unui sezon gripal care se anunță a fi dificil, informează Agenția de presă Rador.
În vederea creșterii accesului populației la servicii de vaccinare pentru prevenirea gripei sezoniere, farmaciile comunitare și farmaciștii care vor dori să se implice în această activitate de prevenție prin dezvoltarea sferei de servicii farmaceutice pe care le asigură, se vor putea pregăti și autoriza conform reglementărilor nou aprobate.
Astfel:
➢ Farmaciile comunitare care doresc să se implice în program se vor autoriza special să desfășoare activitatea de vaccinare împotriva gripei sezoniere, lista lor urmând a fi publicată pe site-ul Ministerului Sănătății.
➢ Farmaciștii implicați în programul pilot de vaccinare vor urma cursuri de pregătire postuniversitară în vaccinarea împotriva gripei sezoniere, vaccinarea putându-se efectua doar de către cei care au absolvit aceste cursuri și cu respectarea strictă a Ghidului de vaccinare în farmaciile comunitare.
➢ Persoanele care doresc să se vaccineze în farmacii trebuie să prezinte o recomandare medicală de vaccinare împotriva gripei sezoniere și să li se mai fi administrat cel puțin o vaccinare împotriva gripei în anii anteriori; de asemenea, înainte de vaccinare se va efectua obligatoriu o anamneză minimală pentru identificarea unor eventuale contraindicații sau precauții la vaccinare.