National

Mesajul premierului Nicolae Ciucă cu ocazia Zilei Armatei Române

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă:  „Ziua Armatei Române, pe care o sărbătorim astăzi, este un omagiu adus peste timp tuturor eroilor căzuți în luptă pentru apărarea pământului românesc. Acum, avem cel mai bun prilej de a le mulțumi generațiilor de astăzi de militari ai României, în care ne punem toată încrederea pentru apărarea țării sau ne reprezintă cu cinste în misiuni și diferite teatre de operații din lume sub egida Alianței Nord-Atlantice, ONU sau a Uniunii Europene.
Profesionalism, responsabilitate, onoare, curaj și dăruire – acesta este profilul militarilor din Armata Română, confirmat de aprecierile primite constant din partea partenerilor și aliaților internaționali. Faptul că, anul acesta, raportul Global Firepower a urcat România în clasamentul celor mai puternice forțe militare ale lumii, poziționând-o ca cea de-a 11-a forță militară a Uniunii Europene și a 14-a a NATO, confirmă plus-valoarea pe care au adus-o Armatei Române cei peste 18 ani de apartenență la Alianța Nord-Atlantică și procesul continuu de modernizare demarat de atunci.
Importanța capacității defensive este mai evidentă ca oricând în această perioadă, în care agresiunea militară iresponsabilă a Rusiei asupra Ucrainei amenință securitatea în regiune și chiar a întregii lumi. Ținând cont de contextul acesta, pregătirea și înzestrarea Armatei Române reprezintă în continuare direcții-cheie, pentru a întări capacitatea de apărare a țării noastre și pentru a răspunde exigențelor și provocărilor geostrategice ca stat de frontieră externă a comunității euro-atlantice.
După începerea războiului din Ucraina a fost luată o decizie importantă în acest sens, de a crește de la 2 la 2,5% din PIB alocarea pentru apărare, cu un aport considerabil pentru înzestrarea cu echipamente și tehnică militară modernă a Armatei României, precum și reprioritizarea unor programe de înzestrare. Avem în desfășurare, la ora actuală, mai multe programe de modernizare a echipamentelor din dotare și de înzestrare cu avioane multi-rol, cu sisteme și echipamente moderne defensive, sisteme radar, precum și echipamente de decontaminare și protecție individuală colectivă.
Conceptul de armată profesionistă în jurul căruia este gândit domeniul apărării presupune deopotrivă personal profesionist, specializat la standarde de ultimă generație, iar militarii români demonstrează cu fiecare misiune nivelul înalt de pregătire. Vă mulțumim pentru seriozitatea cu care vă faceți datoria. Pe lângă corpul de militari profesioniști activi la nivel național, avem numeroși militari detașați în misiuni NATO, UE, ONU și misiuni de tip coaliție.”

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button