Proiect de lege: Vârsta minimă de la care se poate dona sânge să fi de 17 ani
Proiectul USR permite şi tinerilor care au împlinit 17 ani să doneze sânge, cu acordul scris al părinţilor sau al tutorelui legal şi cu întrunirea tuturor condiţiilor de eligibilitate medicală.
„În fiecare clipă, mama cuiva, bunicul cuiva, iubita cuiva are nevoie de sânge pentru a supravieţui. România se confruntă cu o criză de sânge de ani buni. Doar 2% din populaţie donează sânge. Media europeană este de 6%. Am avea nevoie de 4% pentru a acoperi nevoia. Ultimii 8 ani i-am dedicat rezolvării crizei de sânge din România – din societatea civilă, din Ministerul Sănătăţii şi, azi, din Parlament – şi mi-am dat seama, în aceşti ani, că fiecare picătură de sânge contează. La propriu. Gândiţi-vă că fiecare donare de sânge înseamnă două vieţi salvate. Noi am iniţiat acest proiect de lege pentru că ştim că intervenţiile timpurii au mereu cel mai mare impact şi tinerii vor să se implice”, afirmă Diana Stoica, co-iniţiatoare a legii.