National

Cetățean sârb cercetat în stare de arest preventiv pentru trafic de migranți

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Cenad au depistat 18 persoane din India, Pakistan și Nepal care au încercat să treacă ilegal frontiera, ascunse în compartimentul marfă al unui microbuz. Față de şoferul mijlocului de transport a fost dispusă măsura arestului preventiv pentru o perioadă de 30 de zile.

În data de 23.11.2022, în jurul orei 21.30, la P.T.F Cenad, s-a prezentat pentru a ieşi din România, cetăţeanul sârb B.D., în vârstă de  41 de ani, conducând un microbuz înmatriculat în Serbia.

Cu ocazia controlului de frontieră efectuat asupra mijlocului de transport, polițiștii de frontieră au constat că sigiliul vamal este rupt și lipit.

Drept urmare, polițiștii de frontieră au deschis compartimentul marfă al microbuzului, descoperind  18 cetățeni străini, șaisprezece bărbați și două femei.

Din primele verificări, s-a stabilit că cei în cauză sunt cetăţeni din India, Pakistan și Nepal, cu vârste cuprinse între 22 şi 47 de ani şi figurau ca fiind intraţi legal România. Persoanele în cauză au declarat că intenționau să ajungă în vestul Europei cu sprijinul cetățeanului sârb.

Totodată, aceştia au solicitat o formă de protecţie în ţara noastră, fiind preluaţi de către reprezentanţii IGI Timişoara.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări faţă de cei 18 cetăţeni străini sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, iar faţă de şoferul microbuzului pentru trafic de migranţi.

Totodată, față de cetățeanul sârb, judecătorul de dreptul si libertăţi din cadrul Tribunalului Timiş a admis propunerea procurorului de caz, fiind dispusă cercetarea în stare de arest preventiv pentru 30 de zile.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button