Local

Creșa nr. 2 Bârlad și-a deschis porțile

De pe data de 28 noiembrie 2022, prima creșă construită din temelii după 1990 în Bârlad funcționează la capacitate maximă. Cei 45 de antepreșcolari care i-au călcat pragul se pot acum bucura de cele mai moderne condiții de educație.
Evenimentul a avut loc cu începere de la ora 09.00, în prezența autorităților județene și locale, dar și a părinților care și-au înscris copiii la această unitate de învățământ. Au răspuns invitației organizatorilor Daniel-Garincha Onofrei, Prefect de Vaslui, Dorin Apostu, subprefect, Andrei-Teodor Huiban, inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, Dumitru Boroș, primarul Municipiului Bârlad, Ana-Maria Vintilă, viceprimar al Bârladului, consilieri locali, directori de unități de învățământ din municipiu și mulți alții. Ceremonialul religios de sfințire a edificiului a fost condus de preotul Vasile Lăiu, Protopop de Bârlad, asistat de preot Adrian Popovici.
„Zona de sud-est a municipiului, în special cea din cartierele Mihai Eminescu și Deal II, este într-o continuă dezvoltare. Foarte multe familii tinere s-au mutat aici, motiv pentru care am venit în întâmpinarea acestora și, iată, astăzi s-a finalizat ridicarea din temelii a unei creșe cu trei grupe, orașul fiind deficitar în această privință. Investiția este în acest moment dată în folosință, cu tot cu dotări și vreau să le mulțumesc public tuturor celor care s-au implicat în acest proiect, începând cu Guvernul României, reprezentat aici de către domnul Prefect, colegilor din Consiliul Local Bârlad și celor din Aparatul de specialitate, cadrelor didactice precum și părinților, pentru răbdare și înțelegere. Toți cei care ne-am implicat lăsăm generațiilor viitoare acest obiectiv! Avem sperațe că vom începe ridicarea unei alte creșe, pe strada Căpitan Grigore Ignat. Este vestea bună pe care v-o dau astăzi, când ne încearcă pe toți aceeași bucurie, și anume a lucrului frumos lăsat în urmă. Mult succes tuturor și sperăm să reușim să mai ridicăm astfel de obiective, având în vedere nevoile existente!”, a declarat primarul Dumitru Boroș.
Reamintim că valoarea toatală a proiectului creșei de pe strada Mircea cel Bătrân a fost de de 2,7 milioane lei, din care peste 1,7 milioane lei au fost atrași prin Progranul Național de Dezvoltare Locală. Termenul de execuție a fost de 12 de luni. În prezent, Creșa nr. 2 Bârlad este structură a Școlii gimnaziale „Stroe Belloescu”.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button