LocalSocial

Un vasluian are salariul mediu net de 3.055 lei, față de un angajat din București care încasează lunar 5.200 de lei

Un angajat din județul Vaslui are un salariu mediu net lunar de 3.055 de lei. Față de septembrie 2021, în luna septembrie a acestui an creșterea salariului mediu net a fost de 10%. La nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord Est creșterile salariale din ultimul an sunt cuprinse între 9% și 14%.

Astfel, un angajat din Bucureşti avea un salariu mediu net lunar de peste 5.200 de lei în luna sep­tembrie a acestui an, adică peste 1.000 de euro, în Cluj salariile au ajuns aproape de 4.800 de lei net, iar Timişul a completat po­diu­mul celor mai mari salarii din ţară, cu o medie de circa 4.300 de lei net”, după cum arată datele de la Institutul Naţional de Statistică, centralizate de Ziarul Financiar.

La sfârşitul lunii august, în judeţul Vaslui s-a înregistrat un număr total de de 57.018 salariaţi. În aceeași perioadă, câştigul salarial mediu net a fost de 3.095 lei . Peste medie s-a câştigat în servicii (3.225 lei) şi în agricultură, silvicultură şi piscicultură (3.672 lei). iar sub medie s-au situat câştigurile din industrie plus construcţii cu 2.673 lei.

Potrivit datelor Direcției Județene de Statistică Vaslui, nivelul câştigului salarial din judeţ este cu circa 21-22% mai mic decât media naţională, care era în luna august 2022 în valoare de 3.933 lei.

În următorii ani, câștigul salarial mediu net din județul Vaslui va evolua la o valoare de 4.044 lei în anul 2025. Unele județe de la nivel național vor fi sub această valoare peste trei ani (Vrancea – 3.851 lei, Teleorman – 3.775 lei), în timp ce județele bogate vor avea salarii mult mai mari (Timiș – 5.402 lei, Cluj – 5.777 lei).

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button