National

Vremea anormal de caldă va aduce și temperaturi de 20 de grade zilele următoare

Vremea se schimbă radical – după un scurt episod de iarnă cu zăpadă în zonele montane, temperaturile vor începe din nou să crească. Meteorologii spun că în zilele următoare maximele vor atinge 22 de grade Celsius și este posibil să revină ploile de vară.

Luna decembrie a avut o abatere termică pozitivă de 3,1 grade Celsius, fiind a treia lună decembrie cea mai caldă din istoria măsurătorilor meteorologice. Iată că și prima jumătate a lunii ianuarie păstrează aceeași tendință și, nu în ultimul rând, săptămâna care va debuta, va fi caracterizată prin valori de temperaturi în medie cu peste 10-15 grade față de normalul termic al unei a doua decade a unei luni ianuarie în țara noastră.

Temperaturile maxime pe parcursul săptămânii viitoare, mai ales de miercuri, se vor situa frecvent între 15 până la posibil 20-21 de grade, cu cele mai ridicate valori în regiunile extracarpatice. Chiar și minimele vor fi pozitive în aproape toată țara. Vor fi cuprinse între 2 până la 12 grade. Din punctul de vedere al regimului de precipitații, ne așteptăm ca în special în jumătatea nord-vestică să consemnăm cantități de precipitații însemnate, ploi, cantități între 25 și 30 de litri pe metru pătrat, la nivel local. În zona muntană înaltă, pe creste, să consemnăm precipitații mixte, predominant, treptat, sub formă de ninsoare, dar și intensificări ale vântului cu viteze de peste 100-120 kilometri pe oră

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button