National

România a obținut 500.000 de dolari pentru promovarea ţării

Ambasada României la Washington anunţă, într-un comunicat transmis joi Agerpres, că anul trecut a atras fonduri private de aproape jumătate de milion de dolari pentru promovarea ţării noastre în SUA.

Misiunea diplomatică anunţă, totodată, organizarea, în 2023, a unei serii de evenimente de diplomaţie publică de anvergură, parte a programului intitulat „România – SUA un parteneriat pentru viitor: celebrăm talentul românesc”. Programul va fi organizat după modelul celui de anul trecut, iar pentru atingerea obiectivelor acestuia ambasada are deja sprijinul unor companii româneşti.

„Vom continua să investim în promovarea unei bogate agende care să susţină Parteneriatul Strategic cu SUA. Facem acest efort pentru conştientizarea nevoilor de securitate ale României, precum şi pentru a prezenta oportunităţile investiţionale româneşti partenerilor americani. Vrem totodată ca prietenii americani să cunoască cât mai multe lucruri despre România şi despre bogăţia sa culturală. În tot acest demers, avem sprijinul unor companii româneşti, care dovedesc astfel că înţeleg nevoia de investiţii în diplomaţia publică şi se implică pentru promovarea imaginii României în SUA”, a subliniat Andrei Muraru, ambasadorul României în SUA.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button