National

Antibiotice Iași în top pentru calitatea comunicării cu investitorii

Compania noastră a obținut, pentru al patrulea an consecutiv, nota 10 în cadrul clasamentului VEKTOR care a reunit peste 100 de companii listate la BVB.
Asociația Română pentru Relația cu Investitorii (ARIR) a publicat rezultatele indicatorul VEKTOR, un clasament realizat în rândul companiilor listate la Bursa de Valori București pentru calitatea comunicării cu investitorii în anul 2022.
“Premiul primit astăzi ne bucură și ne obligă totodată a păstra cele mai bune practici de guvernanță corporativă pentru a transmite un mesaj de încredere în potențialul de creștere al companiei. Comunicarea cu piața de capital este una dintre principalele noastre preocupări. Ne-am propus o reală transparență în relațiile cu acționarii, investitorii, autoritățile de reglementare, printr-o comunicare continuă în ambele sensuri. În anul 2022 am realizat, pentru prima dată, integrarea informațiilor financiare cu cele care reflectă dezvoltarea sustenabilă, într-un raport anual integrat pe care l-am pus la dispoziția stakeholderilor nostri”, a declarat Liviu Vatavu, Director executiv Juridic și Guvernanță Corporativă.
ARIR a inaugurat indicatorul VEKTOR în anul 2019 pentru piața reglementată ce are ca obiectiv principal o creștere generalizată a calității comunicării companiilor listate la bursă în acord cu așteptările investitorilor instituționali.
“Observăm un interes din ce în ce mai mare al pieței de capital față de rezultatele anunțate și felicităm compania Antibiotice pentru obținerea punctajului maxim, punctaj pe care l-a înregistrat și la evaluările anterioare. Merită menționată dedicarea echipelor implicate, care au adoptat cele mai bune practici și instrumente de comunicare cu investitorii”, a declarat Daniela Șerban, președinte ARIR.
Compania noastră a fost de asemenea, premiată în ultimii doi ani în cadrul Galei ARIR “Cele mai bune companii în relația cu investitorii“ pentru transparență și comunicarea excelentă în relația cu investitorii.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button