National

Permis digital pentru șoferii din Uniunea Europeană

Comisia Europeană a prezentat miercuri propuneri de modernizare a normelor privind permisele de conducere, inclusiv introducerea unui permis de conducere digital valabil în întreaga UE, precum şi noi dispoziţii pentru a facilita aplicarea normelor de circulaţie la nivel transfrontalier, se arată într-un comunicat al Executivului comunitar. Anul trecut, peste 20.000 de persoane şi-au pierdut viaţa pe drumurile din UE, iar majoritatea victimelor au fost pietoni, biciclişti şi utilizatori de scutere şi motociclete.

Potrivit CE, noile norme vor îmbunătăţi siguranţa pentru toţi participanţii la trafic şi vor ajuta UE să îşi realizeze „Viziunea zero” – fără decese pe drumurile din UE până în 2050. Ele vor pregăti mai bine conducătorii auto pentru vehiculele cu emisii zero şi pentru conducerea pe drumurile urbane, alături de un număr tot mai mare de biciclete şi vehicule cu două roţi, precum şi de pietoni. Acestea vor permite, de asemenea, tinerilor conducători auto să dobândească experienţă prin intermediul unui sistem de conducere acompaniată – începând cu vârsta de 17 ani, tinerii vor putea învăţa să conducă şi vor putea obţine un permis de conducere.

Cei care au împlinit vârsta de 17 ani vor putea să conducă singuri după împlinirea vârstei de 18 ani şi să lucreze ca şoferi profesionişti de îndată ce un anumit loc de muncă permite acest lucru. Acest lucru va contribui la abordarea penuriei actuale de conducători auto.

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button