National

21 martie – Ziua Internațională a Poeziei

Ziua Internațională a Poeziei este pe data de 21 martie și este declarată de UNESCO, începând din anul 1999, drept o recunoaștere a faptului că oamenii de litere și de cultură, poeții și scriitorii din întreaga lume și-au adus o contribuție remarcabilă la îmbogățirea culturii și spiritualității universale. De asemenea, „Ziua internațională a poeziei” urmărește să susțină creația poetică, stabilirea unui dialog între poezie și alte genuri ale creației, editarea și promovarea poeziei ca artă deschisă oamenilor.

Ziua mondială a poeziei este marcată ca urmare a aplicării unei decizii a UNESCO, emisă în timpul celei de-a 30-a sesiuni susţinute la Paris, în perioada octombrie-noiembrie 1999, potrivit www.un.org., cu scopul de a sprijini diversitatea lingvistică prin exprimarea poetică şi de a lărgi oportunitatea ca limbile pe cale de dispariţie să fie auzite. UNESCO subliniază, pe pagina dedicată zilei, ocazia oferită pentru a aduce un omagiu poeziei, de a reînvia tradiţiile orale ale recitalurilor de poezie, de a promova citirea, scrierea şi predarea poeziei, de a încuraja legătura dintre poezie şi alte arte, precum teatrul, dansul, muzica şi pictura.

„Anul acesta, în timp ce sărbătorim cea de-a 50-a aniversare a programului „Man and the Biosphere programme”, UNESCO onorează poeţii din trecut şi din prezent, care susţin biodiversitatea şi conservarea naturii. Dacă protejarea biodiversităţii este o nouă temă pentru societate, chemarea la aprecierea frumuseţii naturii a fost o constantă pentru poeţi de mii de ani. Iubirea, moartea şi natura sunt probabil cele mai frecvente teme din poezie. Poeţii au recunoscut şi onorat, din cele mai vechi timpuri, asocierea profundă dintre emoţiile umane şi bogăţia mediului înconjurător, de la Garcilaso de la Vega la William Wordsworth, Alexandr Puşkin şi Sarojini Naidu. Mai recent, poeţii au început să îşi folosească memoria culturală şi preocupările ecologice pentru a fi martori ai schimbărilor climatice. Prin munca lor, aceşti eco-poeţi plasează moştenirea naturală şi culturală în centrul dezbaterilor politice, ca o chestiune de supravieţuire. (…) Poezia se află în centrul a ceea ce suntem noi ca bărbaţi şi femei, trăind împreună astăzi, bazându-ne pe moştenirea generaţiilor trecute, pe care trebuie să o păstrăm pentru copiii şi nepoţii noştri. Celebrând poezia astăzi, sărbătorim capacitatea noastră de a ne uni pentru a lupta pentru biodiversitate ca o preocupare comună a omenirii şi o parte integrantă a procesului de dezvoltare internaţională”, transmite în mesajul său Audrey Azoulay, director general, cu ocazia Zilei mondiale a poeziei din 2021, potrivit unesdoc.unesco.org.

 

 

sursa: agerpres.ro

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button