InvatamantLocal

Profesorii continuă greva generală! Nu vrem vouchere, ci salarii majorate!

Profesorii au șase zile de când sunt în grevă generală, iar Guvernul României nu a făcut încă o ofertă serioasă care să aplaneze conflicutul de muncă. Ieri, peste 400 de cadre didactice din județul Vaslui au protestat în Piața Civică și au susținut că guvernanții îi umilesc prin modul în care îi încadrează în grila de salarizare. Dascălii au scandat minute în șir ”Unitate!” și „Grevă generală!”, fiind hotărâți să iasă în stradă până vor avea un salariu decent.

„Am fi vrut să fim la catedră, dar Guvernul nu a avut timp să ne soluționeze doleanțele. Fac aceeași ofertă cu vouchere. Noi nu le avem pe lista de revendicări aceste vouchere. Sperăm că astăzi (ieri n.r.), după ora 14.00, la Ministerul Muncii să se înceapă real negocierea grilei pentru învățământ. Să ne putem continua activitatea, elevii să meargă la examene, dar pentru aceasta Guvernul trebuie să fie responsabil”, a spus Sorin Țiplea, liderul Sindicatului „Didactica” Vaslui.

Săptămâna trecută, sindicaliștii au precizat că atunci când guvernanții nu vor să crească salariile în învățământ invocă PNRR-ul, dar pentru alte categorii socio-profesionale s-au făcut derogări de la lege și au fost majorate salariile.

„Pentru unii se poate modifica legea și să se acorde salarii pe sub mână, pentru noi nu! Astăzi, suntem într-un moment crucial privind învățământul și chiar societatea românească. Este vorba despre un protest al deminității noastre, să fim reconsiderați ca și categorie socio-profesională și să fim așezați unde ne este locul în legea salarizării”, a spus liderul de sindicat.

(Dănuț CIOBANU)

 

 

 

 

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button