LocalSocial

Scandal la o discotecă din Codăești! Cinci bărbați au fost reținuți pentru distrugere și lovire

Poliţiştii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, din cadrul Poliției Municipiului Vaslui, au reținut 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 37 de ani, din județele Iași și Vaslui, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe.

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au probat activitatea infracțională a 5 bărbați, cu vârste cuprinse între 21 și 37 de ani, din comunele Solești și Ștefan cel Mare (județul Vaslui) și Schitu Duca (județul Iași), care au fost implicați într-o altercație, produsă la data de 9 iulie 2023, la o discotecă din comuna Codăești, județul Vaslui.

Ieri, 16 iulie 2023, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui, cu sprijinul  luptători din cadrul Serviciilor pentru Acțiuni Speciale Vaslui și Iași și al polițiștilor Secției 1 Poliție Rurală Iași, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iași, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, au pus în aplicare 3 mandate de percheziție domiciliară, la adrese din localitatea Poieni, comuna Schitu Duca.

În urma cercetărilor efectuate, polițiștii vasluieni au stabilit că, la data de 9 iulie 2023, la ora 01.30, pe fondul unui conflict spontan și al consumului de alcool, între mai multe persoane a avut loc un conflict spontan. Acestea ar fi provocat scandal la o discotecă, s-ar fi lovit reciproc și ar fi provocat distrugeri la un autoturism înmatriculat în județul Iași.

Conform raportului preliminar de expertiză emis de medicii legiști, în urma agresiunii, un bărbat, client al discotecii, care nu ar fi participat la altercație, ar fi suferit leziuni ce necesită 2-3 de zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare.

Tot ieri, 16 iulie 2023, ca urmare a administrării probatoriului, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui au luat față de cei 5 bărbați cercetați măsura reținerii, pe o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, distrugere și lovire sau alte violențe.

Astăzi, aceștia urmează a fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, pentru dispunerea unor măsuri preventive.

Cercetările sunt continuate de către polițiștii vasluieni, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, în vederea stabilirii și probării activității infracționale a tuturor persoanelor implicate.

 

 

Related Articles

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button