Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, au reținut un bărbat, în vârstă de 31 de ani, din comuna Roșiești, județul Vaslui, bănuit de comiterea unei infracțiuni contra siguranței circulației pe drumurile publice.
Polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca au documentat și probat activitatea infracțională a unui bărbat, bănuit că la data de 23 iulie 2023 ar fi condus un autoturism, în timp ce s-ar fi aflat sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere, pe drumurile publice din localitatea/comuna Roșiești.
La data de 23 iulie 2023, ora 17.25, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca, aflați în serviciu de supraveghere, îndrumare și control al traficului rutier, pe drumul județean DJ 244, în Roșiești, au depistat un autoturism, înmatriculat în județul Iași, condus de către un bărbat de 31 de ani, din comuna Roșiești.
Procedând la efectuarea de verificări, polițiștii au constatat că acesta nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule iar autoturismul condus nu avea asigurare RCA și nici inspecție tehnică periodică, valabile.
Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, bărbatul a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o valoare de 0.35 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În aceeași zi, 23 iulie 2023, în baza probatoriului administrat, polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Banca l-au reținut pe bărbat, pe o perioadă de 24 ore. Ulterior, acesta a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, care a dispus față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile.
Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea stabilirii și probării întregii activității infracționale a bărbatului, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”.